Averea

Platon vrea să dureze o cetate în care toţi să-şi poată acoperi în mod satisfăcător nevoile şi în acest sens în cetatea lui bogăţia extremă şi sărăcia sunt condamnate [93] deoarece bogăţia aduce după sine lenea, moliciunea şi trândăvia iar sărăcia aduce meschinăria şi incapacitatea de a munci bine [94]:

„Avuţiile prea mari sunt pentru state şi particulari un izvor de revolte şi duşmănii iar sărăcia95 prea mare duce de cele mai multe ori de la starea de slugă a altora… Nu grămezi de aur ci un fond mare de ruşine trebuie să lase cineva copiilor săi.” [96]

Platon interzice în cetatea sa cerşitoria [97] şi sărăcia stabilind o limită minimă a averii:

„Limita minimă a sărăciei va fi lotul atribuit fiecăruia prin sorţi. Lotul acesta va fi păstrat întreg şi magistraţii, şi oricine ţine la virtute, nu vor permite să i se aducă nici cea mai mică atingere.” [98]

Dacă nr. de cetăţeni peste numărul de loturi (prin suprapopulare) unii cetăţeni ajungeau la sărăcie atunci pentru ei legislatorul avea soluţia tradiţională a colonizării [99].

Se stabileşte de asemenea o limită maximă a averii care este de patru ori valoarea averii minime (patru mine – o mină e valoarea averii minime).

Cetăţenii sunt împărţiţi după mărimea venitului lor în patru clase:

„Li se va da numele de primi, secunzi, terţi şi cvaterni… fie că rămân în aceeaşi clasă, fie că din săraci ajung bogaţi ori din bogaţi săraci, trecând astfel în altă clasă potrivit venitului lor.” [100]

Se va ţine o evidenţă strictă a averii cetăţenilor – astfel vor fi 37 de magistraţi care vor păzi rulourile

„în care sunt însemnate valorile averii fiecărui cetăţean, care nu trebuie să treacă peste patru mine [101] pentru clasa întâi, peste trei mine pentru a doua, două pentru a treia şi una pentru a patra.” [102]

Celor care sunt descoperiţi că au depăşit plafonul maxim al averii li se confiscă surplusul şi jumătate din el este dat celui care a făcut denunţul [103].

Pentru a nu-i tenta patima îmbogăţirii pe cetăţenii săi legiuitorul impune şi o limită maximă a averii străinilor (dintre care mulţi erau comercianţi) şi a sclavilor eliberaţi mai mică decât valoarea averii primei clase de cetăţeni:

„Orice libert şi orice străin a cărui avere se va ridica peste aceea a celui de al treilea cens să fie obligat ca în termen de 30 de zile, cu începere din ziua când a ajuns la gradul acesta de avere, să plece din ţară cu toată averea lui.”104

Aristotel se arată reticent faţă de astfel de propuneri de egalizarea averilor remarcând că pentru ca acest lucru să fie cu putinţă altceva ar trebui să-şi egalizeze cetăţenii:

„Dar nici dacă cineva ar rândui pentru toţi o avere medie, tot nu ar fi avantajos: mai degrabă ar trebui egalizate dorinţele fiecăruia decât averile, iar acest lucru nu se poate întâmpla cu cei care nu au fost educaţi suficient de legi.”105

Am văzut însă că Platon găseşte că soluţia egalizării averilor (pe cele patru clase de venit) este cea mai potrivită pentru menţinerea armoniei unui stat şi pentru menţinerea şi întărirea virtuţii în cetăţeni.

El condamnă bogăţia şi pentru faptul că se îndoieşte că un om bogat ar putea să fie în acelaşi timp şi virtuos:

„Însă nu e posibil ca ei să fie deodată şi foarte bogaţi şi virtuoşi… nu voi recunoaşte niciodată că bogatul e într-adevăr fericit dacă nu e şi virtuos.
Şi adaug că o virtute înaltă şi o avuţie mare sunt două stări incompatibile…
[deoarece] cine nu se abţine de la nici o cheltuială onestă şi nu cunoaşte decât mijloacele de agoniseală drepte nu poate ajunge nici nemăsurat de bogat şi nici extrem de sărac.”


[93] „… nu trebuie ca unii să fie peste măsură de bogaţi iar alţii extrem de săraci… este de datoria legiuitorului să înlăture şi pe una şi pe cealaltă” - Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161

[94] Conf. Platon, Republica, 421 d, e şi 422 a
[95] Deoarece atunci „… într-o cetate sunt de fapt două cetăţi duşmane între ele: una a săracilor, cealaltă a bogaţilor.” (Platon, Republica, 423 a)

[96] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 146
[97] Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 344 supra
[98] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161 supra
[99] Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 157 infra
[100] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161

[101] Prin comparaţie averea unui cetăţean înstărit al Atenei, Critobul, personaj în „Despre economie” a lui Xenofon avea o avere declarată de el de 500 de mine.
Socrate în acelaşi dialog îşi declară averea ca fiind de 5 mine şi se declară ca fiind mulţumit de ea (a se vedea în acest sens Xenofon, Despre economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 131).

[102] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 168 supra
[103] Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161 supra şi pag. 168 supra.
[104] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 323 infra
[105] Aristotel, Politica, 1266 b, 30

106 Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 159