Pământul şi agricultura

În cadrul unei cetăţi posibile, cum este cea din legile, Platon nu poate să-şi elibereze cetăţenii de povara proprietăţii şi e nevoit să le de-a acestora şi o preocupare mai „inferioară” şi o proprietate.

În spiritul societăţii antice greceşti care era în principal o societate agrară, singura proprietate potrivită pentru cetăţeni era cea a pământului [66] şi singura preocupare „inferioară” care li se potrivea era cea a agriculturii [67]; aşa că Platon se vede şi el nevoit să accepte aceste tradiţii dacă vrea să spere că cetatea Magneziei va prinde vreodată viaţă pe undeva:

„Idealul autarhic, care în secolul al IV – lea va fi susţinut de filozofi în construcţiile lor utopice, traduce exact această realitate: omul grec trăia în primul rând din producţia pământului propriu şi buna funcţionare a cetăţii cerea ca toţi cei care făceau parte din comunitate să aibă pământ… Legătura dintre cetăţean şi pământul lui era atât de importantă încât în numeroase cetăţi proprietarii erau singurii cetăţeni şi pretutindeni doar cetăţenii aveau dreptul să fie proprietari de pământ.”[68]

Vedem deci că legarea calităţii de cetăţean de aceea de proprietar de pământ şi catalogarea muncii pământului ca fiind singura virtuoasă nu sunt lucruri exclusiv specifice gândirii Platonice ci sunt rezultatul unor mentalităţi a căror origine se pierde pentru greci în negura mitică a începuturilor istoriei.

Pământul viitoarei colonii va fi deci împărţit în 5040 de loturi pe cât posibil egale:

„Cetăţenii de împroprietărit şi care vor fi obligaţi să păstreze împroprietărirea să fie în număr de 5040. Am motivele mele să aleg numărul acesta. Pământul şi locuinţele să se împartă în tot atâtea loturi…”

(„Numărul acesta e deosebit prin proprietatea că e divizibil cu doi, cu trei, cu patru, cu cinci şi aşa până la zece…” [69]) ţinându-se însă cont de calitatea solului:

„… Din acest loc, ca dintr-un centru se va împărţi cetatea împreună cu teritoriul ei în douăsprezece sectoare echivalente făcând mai mici pe cele cu pământ mai bun şi mai mari pe cele cu pământ mai rău” [70]

Fiecare lot va fi împărţit în două parcele, una situată mai aproape de oraş, cealaltă mai aproape de hotarele statului [71]. Pământul primit nu se poate vinde, nici nu se poate da din el zestre [72] pentru a nu fi micşorat lotul.

Din aceleaşi motive proprietatea lui e lăsată moştenire unui singur fiu [73].

Evidenţa acestor terenuri va fi foarte strictă:

„Se va grava numele fiecărui cetăţean, cu însemnarea lotului lui, pe table de chiparos, care vor fi expuse în temple ca învăţătură pentru urmaşi…întradevăr pravila aceasta înlătură patima îmbogăţirii” [74]

Fiecare din pământurile înscrise în una din cele douăsprezece secţiuni în care va fi împărţită ţara va fi păzită de către cinci agronomi care au în subordine doisprezece tineri (de 25 -30 de ani).

Aceştia păzesc o secţiune timp de o lună de zile după care migrează pe secţiunea vecină [75]. De asemenea vor exista economi care vor administra pământurile conferite templelor sau alte venituri dobândite de acestea [76].

În stat vor fi douăsprezece sate, fiecare aşezat în centrul uneia dintre cele douăsprezece secţiuni în care este împărţită ţara la egală distanţă de cetatea din centrul ţării şi de hotare [77] iar cetăţenii îşi vor lucra loturile care le revin cu ajutorul sclavilor. Din produsele obţinute în agricultură doar o treime vor putea fi destinate vânzării, restul fiind destinate pentru consumul cetăţeanului şi al familiei sale şi respectiv pentru consumul sclavilor săi.


[66] „Pământul era adânc grevat în sufletul grecilor antici: „Erau multe feluri posibile în care un grec îşi putea câştiga existenţa dar era doar unul singur care le părea în întregime natural şi tradiţional – munca pământului” -
Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 229.

[67] „În ce mă priveşte m-aşi mira de mi-ai numi o altă ocupaţie demnă de un om liber, care să-i ofere mai multe plăceri şi foloase în viaţă decât agricultura” -
Xenofon, Despre economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 141.

De altfel în această operă Xenofon aduce un adevărat elogiu agriculturii, socotind-o mama tuturor artelor (pag. 141), sursa fericirii (pag. 139) sau educatoarea caracterului etic (pag. 169).

[68] Claude Mosse, Omul şi economia – studiu cuprins în volumul colectiv coordonat de Jean Pierre Vernant, Omul grec, ed. Polirom, 2001, pag. 28
[69] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 154 medio
[70] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161 infra
[71] Idem, pag. 161 infra
[72] Idem, pag. 158 infra
[73] Idem, pag. 156 -157
[74] Idem, pag. 158 infra
[75] Idem, pag. 173 infra
[76] Idem, pag. 173 supra
[77] Idem, pag. 255 infra