Moneda şi politica financiară

Din grija ca cetăţenii Magneziei să nu capete patima lăcomiei legislatorul lor le va interzice să posede aur şi argint:

„Vrem ca la noi să nu se adune nici aur, nici argint, pentru ca lumea să nu se străduiască a se înavuţii, prin meserii umilitoare – cu camătă, cu negustoria ruşinoasă de vite…”[107]

Drept urmare în cetate este interzisă şi posesia şi folosirea monedelor din
metale preţioase [108].

Rămâne ca pentru nevoile comerciale ale cetăţii să fie folosită o monedă curentă, din metale nepreţioase, care însă nu va avea nici o valoare pentru străini [109] şi care va putea fi convertită în alte monede sau în moneda curentă în întreaga Grecie doar de către stat (care păstrează în tezaurele sale stocuri de astfel de monede străine) atunci când nevoile o impun:

„De moneda curentă în întreaga Grecie statul se va servi numai în expediţii militare, în ambasade şi în misiuni şi cheltuieli publice de natura acestora.” [110]

Dacă vreun cetăţean călătoreşte în afara cetăţii „şi dacă la întoarcere îi vor rămâne câteva piese de monedă străină, le va depune la tezaurul public spre a primi valoarea lor în moneda ţării. Dacă se descoperă că unul a ascuns banii aceştia va avea loc confiscarea lor.”[111]

În ceea ce priveşte politica financiară a statului trebuie să spunem că legislatorul nu încurajează sub nici o formă creditul cu dobândă:

„Este interzis… nu mai puţin a depune cauţiune în bani sau a împrumuta cu camătă. În cazul din urmă dăm drept datornicului a nu înapoia nici dobânda nici capitalul.”[112]

Puteai totuşi să-ţi împrumuţi prietenii dar o făceai pe riscul propriu:

„Cât priveşte împrumuturile, amicul va putea împrumuta pe prietenul său, dar dacă se iscă vreun proces să-l rezolve pe orice altă cale, decât pe cea civilă, care nu le este deschisă în împrejurarea aceasta.”[113]

Această politică era justificată probabil de legislator de dorinţa de a
împiedeca pierderea averii cetăţenilor (lucru care ar fi putut surveni în cazul în
care aceştia ar fi contractat împrumuturi pe care apoi să nu le poată rambursa),
de a împiedeca sărăcirea acestora.


[107] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 160 supra
[108] Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 158 supra
[109] Idem pag. 158 infra
[110] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 158
[111] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 158
[112] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 158
[113] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 324 supra