Comerţul şi comercianţii

Practicarea comerţului, ca şi a meşteşugurilor, le era interzisă cetăţenilor Magneziei sub ameninţarea pedepsei cu închisoarea:

„Nici unul dintre magneţi, care cu ajutorul lui Dumnezeu vor locui în statul nostru cel nou şi vor fi copii vreuneia din cele 5040 de familii, să nu se apuce, nici cu voia sa , nici silit, de birtăşie şi nici să nu facă negustorie mică.” [84]

„Dacă judecata hotărăşte că el a pângărit casa părintească prin oarecare
ocupaţie de ocară, să fie condamnat la un an închisoare.” [85]

Preocupările comerciale nu erau considerate de Platon demne de a fi practicate de un cetăţean (nu erau activităţi virtuoase).

Deşi negustoria era recunoscută de el ca fiind o activitate de absolută trebuinţă pentru bunul mers al cetăţii [86] această activitate, în spiritul unei mentalităţi a timpului, nu era considerată una naturală [87] ci mai degrabă o activitate ruşinoasă nedemnă pentru un om sănătos ci doar pentru „cei mai slabi fiziceşte şi nefolositori pentru altă muncă” [88] şi care în plus nu întăreşte virtutea în om ci mai degrabă îl corupe, făcându-l să cadă în patima lăcomiei [89].

Grija deci pentru păstrarea şi întărirea virtuţii în cetăţeni îl face pe legislator să permită doar străinilor să se ocupe cu comerţul:

„Printr-o a doua lege se ordonă ca numai străinul, ori străinul domiciliat la noi să exercite micul negoţ.” [90]

Dar şi aceştia o pot practica doar dacă nişte condiţii speciale menite a ferii cetăţenii de tentaţia bogăţiei dobândite prin comerţ:

„Condiţiile acestea sunt: să aibă o meserie, să nu rămână mai mult de
douăzeci de ani în cetate, începând din ziua când s-a înscris spre a-l primi; nu se
va cere nimic altceva de la el decât să se poarte bine, nu va plăti nici o dare
pentru ceea ce ar vinde sau ar cumpăra dar o dată termenul expirat să plece cu
tot ce-i aparţine.” [91]

Vom vedea de asemenea că chiar dacă nu plătesc nici o dare comercianţii sunt limitaţi în activitatea lor de un anumit control al pieţei, impus de stat, provenit în principal dintr-un pronunţat spirit de conservatorism [92] şi izolaţionism al legislatorului.

Vom aborda în continuare câteva aspecte, conexe cu comerţul, faţă de care Platon i-a atitudine: mărimea averii, moneda, organizarea activităţii pieţei, fixarea preţurilor şi reglementarea activităţii de comerţ exterior.


[84] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 327 infra
[85] Idem, pag. 328 supra
[86] Platon, Republica, 371 a, b

[87] În ce priveşte comercianţii „… ajungem la o clasă de şefi de familie împotriva cărora grecii întotdeauna şi-au menţinut o prejudecată, în principal deoarece ei nu sunt producători de loc ci doar intermediari, care trăiesc într-un mod „nenatural” prin distribuirea şi schimbul produselor altor oameni” -
Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth Century
Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 279

[88] Platon, Republica, 371 c

[89] „Comerţul, mare şi mic, era considerat de Platon ca o ocupaţie ruşinoasă deoarece marea majoritate a negustorilor uită destinaţia iniţială a comerţului şi în loc să scoată un profit moderat, preferă unul mare care să le satisfacă setea de îmbogăţire” -
Toader Ionescu, Gheorhe Popescu – Istoria gândirii economice din antichitate până la sfârşitul sec. al XIX-lea, Universitatea Babeş Bolyai, Fac. de Ştiinţe Economice, Cluj Napoca, 1992, pag. 15