Preţurile şi publicitatea

În ceea ce priveşte preţurile mărfurilor vândute în piaţă acestea sunt atent supravegheate de către statul Magneziei fiind stabilite pentru fiecare produs nişte preţuri minime şi maxime, celui care nu respectă aceste limite maxime ale preţului urmând să-i fie confiscată suma obţinută peste preţul maxim stabilit de stat.[119]

Această limită maximă a preţului e stabilită în funcţie de cheltuielile reale necesare pentru obţinerea lui:

„… trebuie ca păzitorii legii să se adune cu persoane pricepute şi să se sfătuiască cu ele relativ la fiecare negoţ… apoi să calculeze împreună care este venitul şi cheltuielile şi care este proporţia dintre ele, de unde poate rezulta un câştig potrivit pentru micul negustor. Pe urmă să facă lista preţurilor de cumpărare şi de vânzare pentru fiecare fel de negoţ şi să le încredinţeze agronomilor… spre a dispune să fie respectate.”[120]

Această practică a supravegherii atente a pieţei şi a controlului preţurilor se pare că nu era una neobişnuită în contextul Greciei antice, şi în acest sens putem spune că Platon nu face decât să urmeze (puţin mai strict) anumite obiceiuri locale ale unor cetăţi greceşti.

De exemplu, ne spune Alfred E. Zimmern, la Atena
„chiar dacă articolele obişnuite erau mereu sub supravegherea generală ai unor funcţionari ai pieţei exista şi un consiliu special al grâului care era format din cinci oameni (dar ajungea uneori chiar şi până la 20) care trebuiau să supravegheze vânzarea grâului.
Datoria lor nu era chiar de a fixa preţurile (deşi se apropia de aceasta) ci de a asigura desfăşurarea echitabilă a operaţiunilor comerciale.
Aceasta includea de exemplu, dreptul de a-i împiedeca pe morari sau pe brutari de a realiza un profit prea mare; preţul făinii şi al pâinii trebuind a fi menţinut la un nivel aflat strict în proporţie cu costul materiilor prime.” [121]

Platon mai prevede pentru cetatea Magneziei ca preţul unei mărfi să nu se
schimbe în decursul aceleaşi zile ci să rămână la acelaşi nivel toată ziua indiferent de raportul dintre cerere şi ofertă [122].

Această măsură este luată pentru a asigura o cât mai mare corectitudine operaţiilor din piaţă.

Din acelaşi motiv legislatorul interzice comercianţilor să facă reclame sau să laude mărfurile pe care le vând [123].


[119] „Dacă cineva vinde sau cumpără ceva într-o cantitate mai mare sau mai scump decât prevede legea, care a hotărât limita maximă şi minimă a preţurilor de vânzare a mărfurilor, fără să le dea voie să treacă peste ea, plusul se va trece în conturile păzitorilor legii” - Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 261

[120] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 328 infra
[121] Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 365
[122] Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 122 şi pag. 325 infra
[123] Idem, pag. 325 infra