Modelele tradiţionale şi cel al comunităţilor pitagoreice

Un alt model care este posibil să-l fi avut în vedere Platon atunci când a gândit organizarea Republicii sau a Magneziei este modelul de organizare pe care îl aveau comunităţile pitagoreice, cu care el ar fi putut să intre în contact direct (dacă nu cu siguranţă le-a putut cunoaşte organizarea din scrieri sau din auzite) în cursul călătoriilor sale prin Italia pe care le-a efectuat în tinereţe:

„cel mai vechi sistem de organizare comunitară a proprietăţii aparţine lui Pitagora, care organizase la Crotona o comunitate în care, după cum spune Aulus Gellius: „Oricine era primit în secta lui Pitagora abandona comunităţii toate bunurile sale”. În acelaşi sens Porphyrios scrie: „El socotea că un obiect în posesiune proprie este sursă de discordie şi tulburare.” (Porphyrios, Viaţa lui Pitagora, XXX, 167 – 168) El cerea ca între discipolii săi totul să fie în comun.”[157]

Dar această idee a proprietăţii comune, după cum am mai precizat, putea avea rădăcina şi în mentalitatea contemporanilor lui Platon ale căror străvechi tradiţii şi legende le spuneau că în vechime a existat o epocă de aur în care toate bunurile erau comune între oameni şi totul era îmbelşugat[158].

Tot din mentalitatea contemporanilor, având însă rădăcini într-o tradiţie destul de veche, am văzut că provine (mai mult sau mai puţin prelucrată) şi atitudinea lui Platon faţă de sclavi (care trebuie acceptaţi dar trataţi părinteşte), faţă de pământ şi agricultură (considerate ca fiind singurele demne de statutul de cetăţean), faţă de negustorie (considerată ca ocupaţie periculoasă care poate perverti sufletul) şi faţă de modul de organizare a pieţei şi de stabilire a preţurilor (care am văzut că erau oarecum similar organizate cu modelele existente în cetăţile greceşti ale timpului); faţă de meşteşugari (am văzut că exista tradiţia meşteşugarilor călători) sau faţă de fiscalitatea statului(similară celei existente deja pe vremea lui Platon); sau cum am văzut faţă de surplusul de populaţie menit a întemeia colonii (colonizarea fiind o metodă tradiţional grecească de a elimina surplusul populaţional din cetăţile lor) etc.

Vedem astfel că organizarea străveche a cetăţilor greceşti s-a păstrat prin
tradiţie (mai mult sau mai puţin neschimbată) până pe vremea contemporanilor lui
Platon şi că acesta a adoptat pentru cetăţile sale destul de multe din aceste măsuri
tradiţionale.


[157] Mircea Oprişan, Gândirea economică din Grecia antică, ed. Academiei, Buc., 1964, pag. 176
[158] Mitul acesta e susţinut de exemplu şi de Hesiod în Munci şi zile, 105 - 110