Populaţia şi forţa de muncă

Dacă în cetatea din Republica sunt descrise trei clase sociale – conducătorii, paznicii şi o a treia clasă formată din agricultori, meşteşugari şi comercianţi – dintre care muncii productive îi este destinată doar a treia clasă (primele două ocupându-se doar cu organizarea politică şi cu apărarea cetăţii), în cetatea descrisă în Legile se disting ca fiind importante doar două clase: cea a cetăţenilor şi cea a ne-cetăţenilor din care fac parte meşteşugarii, comercianţii şi sclavii.

Cetăţenii se ocupă în principal cu politica dar ei au şi pământ în proprietate astfel că trebuie să-şi conducă şi să-şi organizeze şi activităţile agricole – putem observa deci că într-o cetate posibilă Platon nu a mai insistat ca clasa politică („paznicii”) să nu mai muncească deloc ci i-a rezervat o muncă pe cât se poate onorabilă – munca pământului.

Dacă deci în Republica exista o clasă productivă şi două întreţinute în Legile toată populaţia este productivă chiar dacă o parte a ei doar indirect: cetăţenii îşi lucrează pământul lor cu ajutorul sclavilor dar trebuie totuşi să coordoneze această activitate productivă.

În Republica Platon cu aduce deloc în discuţie problema sclavilor deoarece nu avea nevoie de ei – clasa sa conducătoare nu se ocupa în nici un fel cu activităţi productive – în schimb se vede nevoit să discute despre ei în Legile deoarece cetăţenii pentru a nu munci prea mult şi a avea astfel timp de politică trebuiau să fie deserviţi de sclavi [49].

În legătură cu sclavii pe vremea lui Platon erau mai pregnante două păreri relativ opuse: una spunea, în acord cu „părintele Greciei” Homer că sclavii sunt de la natură mai slabi de minte [50] şi de aceea trebuie conduşi; cealaltă spunea că sclavii sunt şi ei oameni ca toţi ceilalţi care însă au ajuns din oameni liberi sclavi doar datorită anumitor circumstanţe nefavorabile (captivitate în război, incapacitatea de plată a unor datorii, naşterea într-o familie de sclavi etc.).

La prima părere aderă şi Aristotel care consideră că sclavia este ceva natural:

”Aşadar natura tinde să realizeze corpuri pentru sclavi şi corpuri pentru oameni liberi, pe unele robuste pentru realizarea celor necesare, pe celelalte drepte şi inutilizabile pentru asemenea eforturi, însă capabile de viaţă politică” [51]

Platon însă nu este aşa de decis şi ezită între cele două păreri:

„este întrucâtva lucru greu de a justifica sau de a condamna folosinţa
sclavilor” [52]

„unii nu se încred câtuşi de puţin în sclavii lor purtându-se cu ei ca şi cu fiarele sălbatice53… alţii au o părere cu totul contrară” [54]

„Când îmi arunc privirea asupra a ceea ce se petrece acolo şi în alte părţi, nu ştiu ce să hotărăsc cu privire la folosinţa sclavilor” [55]

În cele din urmă se pare că totuşi e mai înclinat să admită a doua părere:

„Este vădit că omul, animal greu de condus nu consimte decât cu mare greutate să admită deosebirea aceasta de om liber şi de sclav, de stăpân şi de slugă introdusă de nevoie” [56]

În contextul cetăţii posibile pe care Platon vrea să o întemeieze în Legile el trebuie deci să ţină cont de realitatea sclavagistă a epocii [57], admiţându-i deci pe sclavi în cetatea sa dar urmând a prescrie pentru ei o atitudine mai reţinută şi mai rece [58] dar totuşi umanistă în esenţa ei.

Astfel e necesar „… de a-i trata bine, nu numai în interesul lor, ci mai mult în interesul propriu al stăpânului.
Purtarea aceasta bună constă în a nu-i jigni şi dacă se poate să fim faţă de ei mai omenoşi chiar decât faţă de egalii noştri.
În adevăr, după modul cum cineva se poartă cu cei pe care îi poate nedreptăţii fără răspundere se cunoaşte mai bine dacă cineva ţine la dreptate cu sinceritate şi în mod natural şi dacă urăşte nedreptatea”[59]

În legătură directă cu atitudinea faţă de sclavi se află bineînţeles atitudinea faţă de munca fizică care pentru mulţi din gânditorii antici era un lucru ne-spiritual şi nedemn de un cetăţean, care dacă s-ar fi ocupat cu această muncă considerată inferioară nu ar mai fi avut timp să se ocupe de treburile publice [60].

Platon am văzut că urmează acelaşi raţionament atunci când dispune în Republica ca paznicii să nu se ocupe cu muncile inferioare, fizice ci doar cu arta războiului şi studiul diferitelor ştiinţe.
La fel în legile este evident că singura muncă potrivită pentru cetăţean este activitatea politică care de altfel îi ocupă tot timpul:

„Cetăţeanul are o ocupaţie care cere de la el mult studiu şi exerciţiu: de a lucra la înfiinţarea şi păstrarea bunei ordini în stat” [61].

Din aceste considerente grija cea mai mare, dintre toţi locuitorii Magneziei, Platon o poartă cetăţenilor.
Deoarece el a stabilit că numărul acestora trebuie să se menţină întotdeauna în jurul cifrei de 5040, statul trebuie să intervină ori de câte ori este necesar, prin măsuri specifice pentru a păstra acest număr decetăţeni. În acest sens în primul rând în cetatea lui Platon, în spiritul tradiţiei antichităţii [62], căsătoria şi reproducerea este obligatorie pentru cetăţeni [63].

Cei care nu se supun acestei legi sunt amendaţi şi se supun oprobiului public [64].
Dacă numărul cetăţenilor creşte peste cel stabilit se poate recurge la avort sau la trimiterea surplusului de cetăţeni pentru întemeierea unor colonii [65].

Deci în viziunea lui Platon forţa de muncă productivă a cetăţii este formată din ne cetăţeni (meşteşugari, sclavi) care nu au nici un drept politic în stat.

Cetăţenii se ocupă doar cu arta războiului şi cu munca intelectuală.


[49] „Munca fizică este după Platon o ocupaţie naturală a claselor inferioare pe când munca intelectuală şi cea militară reprezintă apanajul aristocraţiei, deoarece însăşi natura a înzestrat-o cu aceste calităţi.” - Toader Ionescu, Gheorhe Popescu –Istoria gândirii economice din antichitate până la sfârşitul sec. al XIX-lea, Universitatea Babeş Bolyai, Fac. de Ştiinţe Economice, Cluj Napoca, 1992, pag 14

[50] „Zeus omniprezent le ia jumătate din minte / Celor ce li se meneşte soarta de sclav drept ursită” (Homer, Odiseea, XVII, 332)

[51] Aristotel, Politica, 1254 b, 30
[52] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 189 supra

[53] De exemplu Xenofon era unul dintre cei care considera sclavii mai mult animale decât oameni punându-i uneori în acelaşi rând cu caii – a se vedea în acest sens Xenofon, Despre economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 135 şi pag. 166
[54] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 189 infra
[55] Idem, pag. 189 medio
[56] Idem, pag. 190 supra

[57] „Clasele lumii antice au fost sclavii şi stăpânii de sclavi… În afară de sclavi şi stăpânii de sclavi în lumea antică mai existau clasele micilor producători (ţărani şi meseriaşi) şi negustorii. Stăpânul de sclavi era proprietarul deplin al robului pe care îl cumpăra, îl putea vinde şi avea dreptul de viaţă şi de moarte asupra lui” - Toader Ionescu, Gheorhe Popescu – Istoria gândirii economice din antichitate până la sfârşitul sec. al XIX-lea, Universitatea Babeş Bolyai, Fac. de Ştiinţe Economice, Cluj Napoca, 1992, pag. 9

[58] „Şi nu trebuie să vorbim cu sclavul decât spre a-i da porunci şi nici să glumim cu ei, fie bărbaţi fie femei, în nici un chip; căci aceasta le face viaţa mai grea, în ce priveşte supunerea, iar nouă ne îngreunează darea de porunci” - Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 190 infra

[59] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 190 infra
[60] A se vedea în acest sens Xenofon, Despre economie, ed. Hyperion, Chişinău, 199 , pag. 136
[61] Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 257 infra

[62] „În acord cu imemorialele tradiţii tribale politica fixistă a cetăţenilor greci era ca atât cât ţine de ei nici o familie să nu dea greş în a-şi da statului cota ei de suflete vii” - Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 329

[63] Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 140 infra şi pag. 157 supra.

[64] În acest sens este interzisă şi homosexualitatea în cetate – conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 248 -249.
[65] Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 157